Klaus Iohannis lansează raportul schimbărilor climatice. România trebuie să renunțe la gazul rusesc, în contextul războiului

de: Anca Lupescu
08 09. 2022

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să treacă la economia verde, iar asta pentru că ar trebui să se rupă de importurile rusești. Chiar dacă tranziția poate veni cu dificultăți, ea trebuie accelerată, spune șeful statului.

Raportul schimbărilor climatice, în dezbatere publică la Cotroceni

Șeful statului lansează în dezbatere publică la Cotroceni raportul schimbărilor climatice

„Recent, Grupul interguvernamental privind schimbările climatice și Organizația Meteorologică Mondială au publicat o serie de rapoarte științifice care indică faptul că schimbările climatice au loc în mod accelerat, generează pagube materiale majore și afectează calitatea și durata vieții oamenilor.

Prin urmare, și răspunsul nostru trebuie să fie unul rapid și ferm, ținând cont totodată că nu avem la îndemână nicio soluția miraculoasă.

Țara noastră se confruntă cu provocări specifice, care au nevoie de un set complex de adaptare pentru a diminua efectele caniculei, secetei, ale penuriei de apă, dar concomitent trebuie să avem în vedere și partea de atenuare prin punerea în aplicare de măsuri care reduc emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea pe care o generăm.

Ca răspuns al nostru la schimbările climatice, avem nevoie de o abordare integrată. Întreaga lume, și România evident, caută soluții pentru a limita schimbările climatice și în acest sens apelează la oameni de știință și la experți”, a spus Klaus Iohannis.

Pericolul tranziției spre economia verde

Șeful statului a spus că există pericolul ca tranziția spre economia verde să fie „dezordonată”

„Există pericolul unei tranziții dezordonate către o economie fără emisii de gaze cu efect de seră. O astfel de țintă ambițioasă presupune transformări radicale, care să fie fezabile din punct de vedere economic. 

Pentru a evita riscul ca o astfel de tranziție să fie dezordonate sunt necesare acțiuni de planificare coordonată și acțiune a actorilor din mediul public și privat. 

Tranziția pentru neutralitate climatică aduce și noi beneficii precum noi locuri de muncă, creșterea securității energetice și combaterea sărăciei climatice. 

Decarbonizarea economiei în contextul războiului care să asigure securitatea economică a României și a UE devin și mai urgente”, anunță Klaus Iohannis.